Luni, 15 iunie 2020, a fost dat ordinul de începere a lucărilor pentru construcția Complexului Sportiv de la Pădurea Neagră, o investiție a Consiliului Județean Bihor realizată prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă (ADD Bihor). Imediat ce condițiile meteo vor permite, constructorul va demara execuţia lucărilor.
Complexul va cuprinde un teren de sport multifuncțional cu dimensiunea de 20 x 40 metri pentru minifotbal, baschet, tenis, handbal și un teren cu dimensiunea de 60 x 90 metri. De asemenea, în cadrul complexului va funcționa o vilă turistică, unde vor fi putea fi cazate 42 de persoane.
Valoarea acestui proiect se ridică la 5,5 milioane lei.
”Se naște sau renaște un complex sportiv în Pădurea Neagră, ce va deservi nu doar populația din zonă, nu doar pe cei din Pădurea Neagră sau din Aleșd, ci tot județul. Pentru toți bihorenii, Pădurea Neagră înseamnă, din punct de vedere turistic, sportiv, o zonă foarte atractivă”, a precizat preşedintele Pásztor Sándor, care, miercuri, 17 iunie 2020, a vizitat locaţia noului complex turistic.