Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor a anunțat că la procedura de licitație pentru elaborarea proiectelor tehnice pentru „Construire bazin didactic de înot (P+E)” în localitatea Nucet (Lot 1) și Săcueni (Lot 2) s-au înscris câte 10 societăți comerciale.
După parcurgerea etapelor de licitație și pentru că până miercuri, 7 martie, nu s-au înregistrat contestații, au fost declarate câștigătoare Proexco SRL (Bihor), care va realiza PT pentru bazinul didactic din Nucet, respectiv Dat Constructiv SRL (București) responsabil cu elaborarea priectului pentru piscina didactică din Săcueni. „Termenul de realizare a proiectelor tehnice este de trei luni, pentru perioada martie-iunie 2018, astfel încât, deja în luna iulie am putea începe licitația pentru execuție, cel mai probabil pentru ambele orașe”, a declarat Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.
Cele două societăți câștigătoare au licitat sub valoarea estimată de beneficiar. „Valoarea licitată pentru Lotul 1 este de 94.440 lei (în studiul de fezabilitate, valoarea estimată a fost de 158.785 lei). Pentru Lot 2-Săcueni, valoarea licitată este de 124.000 le, iar în studiul de fezabilitate, valoarea estimată a fost de 257.865 lei”, a spus Simon Adrian, purtător de cuvânt al Consiliului Județean. ADD Bihor este structura în componența căreia există 3 municipii și 6 orașe din Bihor și are ca obiectiv principal de activitate derularea unor proiecte de infrastructură majoră. În urmă cu aproape un an și jumătate, reprezentanții primăriilor din Aleșd, Salonta, Marghita, Valea lui Mihai, Ștei, Beiuș, Vașcău, Nucet și Săcueni au votat în unanimitate proiectul care vizează construirea unor bazine de înot semiolimpice în fiecare dintre cele 9 orașe membre ale ADD.