Cele 9 banzine de înot „proiectate” pentru tot atâtea localități din Bihor, la inițiativa conducerii Consiliului Județean, intră în linie dreaptă.
La ședința de ieri, 26 septembrie, a Agenției de Dezvoltare Durabilă (ADD), a fost prezentat studiul de prefezabilitate al bazinelor. Este vorba despre bazine didactice (semiolimpice) destinate școlilor, în care se va putea face inițere în înot. Dar aceste locuri vor puteat fi deschise și pentru agrement, iar funcționarea și întreținerea lor va fi asigurată de către autoritățile locale. Tot primăriile vor stabili și prețul abonamentelor.
În urma studiului de prefezabilitate au rezultat și date cu privire la dimensiunile bazinelor, ele fiind de 25 x 12,5 m. Pentru amplasarea bazinelor, primăriile pun la dispoziția ADD terenuri de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Urmează să fie verificate amplasamentele stabilite, după care va începe realizarea studiilor de fezabilitate.
Intenția conducerii CJ Bihor este de a asigura condiții copiilor pentru practicarea sportului. De asemenea, potrivit președintelui Pasztor Sandor, se dorește ridicarea gradului de confort, de calitate a vieții în localitățile în care aceste bazine de înot vor funcționa. Vorbim aici despre Aleșd, Salonta, Marghita, Valea lui Mihai, Beiuș, Ștei, Vașcău, Nucet și Săcueni.